Prajitura cu Cirese si Crema de Ciocolata


Ingrediente:
Pentru Aluat

120 g faina
50 g alune padure/nuci
50 g zahar
80 g unt
un varf cutit sare

 

Pentru Crema de ciocolata

60 g unt
160 ml apa
50 g cacao
220 g zahar
4 oua medii
un varf cutit sare
1/2 pastaie tonka
15-20 cirese

Mod de preparare:

Aluat Prajitura
Macinam alunele amestecate cu 2 linguri din cantitatea totala de zahar. Punem in robot alunele macinate, zaharul, sarea si untul la temperatura camerei.
Adaugam faina si mixam pana obtinem un aluat sfaramicios (consistenta seamana cu cea a bazei pt cheesecake).
Tapetam forma cu unt si o imbracam in hartie de copt.

Punem mixul in tava si il compactam intr-un strat uniform. Il coacem in cuptorul preincalzit la 170°C, pentru 10 minute, apoi scoatem tava din cuptor si lasam blatul sa se raceasca putin (cca 3-4 minute).

Crema de ciocolata
Punem intr-o craticioara untul, taiat in bucatele, si adaugam apa. Le fierbem pe foc mic, pana cand untul este complet topit, apoi adaugam zaharul, cacaua, sarea si tonka rasa printr-o razatoare cu gauri mici.
Le fierbem pe foc mic, pana cand siropul capata o consistenta usor cremoasa (cca 5-6 minute). Amestecam siropul cat timp fierbe.
Stingem focul si il lasam sa se raceasca. Cand ajunge la temperatura camerei, adaugam ouale usor batute cu o furculita si amestecam.

Punem crema peste blat si adaugam, din loc in loc, ciresele curatate de samburi si scurse bine.
Coacem prajitura in cuptorul preincalzit la 180°C pentru cca 30-35 minute (crema de ciocolata va incepe sa se coaca dinspre margini spre centru. Cand capata un aspect compact, prajitura este gata).

O scoatem din cuptor si o lasam sa se raceasca complet. O taiem si o servim pudrata cu zahar vanilat sau cacao. Daca o lasam in frigider pana a doua zi, o sa fie si mai buna. Noi am mancat mare parte din ea imediat dupa ce s-a racit si restul prajiturii l-am bagat in frigider pana a doua zi.

Timp de pregatire: